Retrospectiva Mea 2024: Un an de cunoaștere personală, lecții și momente memorabile
Anul 2024 a fost o călătorie plină de experiențe, lecții și momente care mi-au conturat sufletul și mi-au îmbogățit viața. Privind în urmă, simt o recunoștință profundă pentru tot ce am trăit – de la bucuriile simple, la aventurile care m-au scos din zona de confort, și până la provocările care m-au învățat să fiu mai puternică. Fiecare loc vizitat, fiecare clipă petrecută cu cei dragi și fiecare lecție învățată mi-au amintit că viața este o călătorie în sine, iar frumusețea ei stă în detalii. Aceasta este povestea mea din 2024, un an pe care îl păstrez în suflet cu drag.
Highlights în 2024
Micul Paradis
Back to the roots după 25 de ani, am petrecut primul an în noua-vechea noastră casă. După multă, multă muncă și, și mai multă răbdare cu meseriașii, am finalizat proiectul nostru de renovare a casei părintești. Grădina de legume a părinților mei, care ne-a hrănit în copilăria mea și nu numai, am transformat-o într-un mic Paradis.
Proiectul „Iaz natural de înot” l-am finalizat după modelul „learning by doing”. Un Challenge foarte îndrăzneț pe care Mister D. l-a câștigat cu bravură. A coordonat lucrările de la primul arșeu și până la ultimul filtru. A fost multă muncă, nervi și bani, s-a și jucat de-a excavatoristul dar s-a meritat pe deplin. Am crezut că putem economisi la filtrele UV, nu n-am putut că ne-au năpădit algele. Am plantat 126 de plăntuțe într-o zi, unele s-au dezvoltat bine, altele nu.
A venit și luna mai și cu ea au venit și broaștele în iazul nostru. Multe, foarte multe! Dădeau în fiecare seară câte un concert pentru tot cartierul. Asta a durat așa, cam până prin mai. Tot atunci am văzut pentru prima dată live un mascul cântând cu sacii vocali umflați. Am început să observ broaștele, ce fac ele, cum depuneau milioane de ouă pe care noi le pescuiam. Nu n-am pescuit tot. Din ouă s-au dezvoltat mii de mormoloci și apoi broscuțe. Am avut deja un film mental cum ne invadează broaștele peste tot, prin grădina, prin curte, prin casă.
Am căutat soluții cum să evităm invazia. Am căutat care sunt dușmanii lor naturali. Auntie Google mi-a spus să încerc cu pești răpitori, cum ar fi somnul. Zis și făcut, am căutat să cumpărăm somn în ideea că somnul va mânca mormolocii și noi vom mânca somnul după cum ne-a învățat lanțul trofic. Am auzit noi că somnul african este foarte gustos. Atunci am luat somn african de la o fermă în apropiere de Arad. Bine, nici somnii nu au mâncat mormolocii nici noi somnii, pentru că au murit de frig. Apa în iazul nostru a fost prea rece pentru ei. Da asta nu ne-a spus nimeni înainte.
Căutările au mers mai departe și așa am ajuns să cumpărăm de la piață de pești, doi carași aurii. Noi, neștiutorii ne-am bucurat: gata am găsit soluția! Asta era așa cam prin iunie, broaște s-au plictisit să mai cânte, mai era așa doar un mascul care nu-și găsise perechea și încă mai cânta cu disperare că doar, doar l-o auzi și pe el vreo broască dornică de măritiș. Filmul meu mental mai dispăruse, eram cu toții fericiți. În grădina mea de proaspătă țărancă nu am avut nici un dăunător, nici un limax nici purici, nici păduchi. Și asta mulțumită broaștelor scăpate de sub foamea carașilor. Dar ce să vezi: s-au înmulțit carașii! Cum scăpăm de sutele de carași? Iar căutări, iar vizite pe la auntie Google, pe la piața de pești în căutarea dușmanilor naturali ai carașilor. Ne-am lăsat păgubași!
La un moment dat, am observat că s-au împuținat peștii. Se pare că îi pescuia ceva noaptea. Așa că am renunțat la încercările de combatere și am învățat să trăim în pace cu toate viețuitoarele pogorâte în grădina noastră. Așteptăm cu nerăbdare primăvară următoare, să vedem cum totul se trezește din nou la viață. Fericirea și relaxarea mea le găsesc acolo în grădina noastă, în pacea emanată în diminețile călduroase de vara când pot să aud liniștea savurându-mi cafeaua și privind în micul nostru Paradis.
Relatii si conexiuni
Dacă 2024 a avut un capitol preferat pentru mine, acela a fost cu siguranță „Relații și conexiuni”. Este vorba despre acele momente calde, pline de râsete, vin bun și oameni minunați care rămân în suflet și se transformă în poveștile ce se deapănă la bătrânețe.
Întâlnirile de familie: Un festival de bucurie
Fiecare reuniune de familie a fost un mic festival de bucurie. Am râs, am povestit și am redescoperit ce înseamnă să fii cu adevărat acasă. Și da, „acasă” este acolo unde toată lumea se simte bine, se mai si ceartă dar apoi împart toate poveștile cu sufletul deschis. Deși anul acesta vara ne-a toropit de căldură, am petrecut zile de neuitat cu familia, in jurul iazului sau cu un cocktail in mana in iaz. A fost anul în care am realizat că legăturile de familie nu se măsoară în câte mese festive organizezi, ci în câte zâmbete lași în urmă.
Prieteni vechi și noi: Regăsiri și descoperiri
Anul acesta am simțit că universul s-a hotărât să-mi ofere un bonus – conexiuni sufletești noi și regăsirea celor vechi. Am avut parte de conversații profunde, de hohote de râs care aproape au acoperit cântecul păsărilor din grădină și de acea senzație de „Hei, ăsta e genul meu de om!”. Prieteniile vechi au înflorit din nou, iar cele noi mi-au adus energie și perspective proaspete.
Pentru mine, uşa casei a fost deschisă pentru toată lumea – și așa mi-am umplut zilele cu oameni care mi-au adus bucurie.Grădina noastră a fost mai mult decât un decor frumos anul acesta – a devenit locul în care am construit amintiri de neuitat. De la cine improvizate sub cerul înstelat, la momentele în care ne-am adunat în jurul iazului la un pahar de vin, am simțit mereu că natura a fost cel mai bun catalizator pentru conexiuni adevărate.
Am gătit împreună, am încercat rețete noi (unele chiar comestibile!), am fost la degustări de vinuri și am petrecut seri de neuitat doar intre noi, doamnele. Acele întâlniri “doar pentru fete” au fost precum o terapie gratuită: râsete, povești și uneori chiar puțin dans. Fiecare moment a fost unic și plin de bucurie si mi-a rămas ca o amintire dragă.
40 de ani de la absolvirea liceului
♥ Adolescența într-o capsulă a timpului
Anul acesta a fost unul al emoțiilor și al reîntâlnirilor, dar parcă nimic nu m-a pregătit pentru o adevărată călătorie în timp: întâlnirea de 40 de ani de la terminarea liceului. A fost ca și cum cineva a deschis o capsulă a timpului, iar din ea au ieșit nu doar amintiri, ci și o mulțime de colegi care… ei bine, au mai multe fire albe și povești decât îmi aminteam!
♥ Reîntâlniri cu colegii: „Te recunosc, dar parcă nu chiar!”
Să vezi și să nu crezi – după 40 de ani, unele lucruri rămân neschimbate, cum ar fi râsul contagios al colegului din ultima bancă sau stilul nonșalant al „rebelului clasei”. Desigur, între timp, rebelul a devenit bunic, iar colega timida de nota 10 acum știe tot despre terapiile holistice. Dar să fiu sinceră, farmecul lor a rămas la fel. Am râs mult, ne-am povestit viețile și am petrecut ore bune încercând să ne dăm seama cine e cine, mai ales fără ecusoane.
♥ Foste iubiri: Amintiri cu gust dulce-amărui
Ah, adolescența… acea perioadă în care credeai că dragostea din clasa a 10-a va dura o veșnicie! Ei bine, revederea fostelor iubiri a fost un amestec de nostalgie și umor. Dar amintirile au fost acolo, intacte – bilețelele din pauze, plimbările prin parc și acel dans stângaci la balul de absolvire. Am schimbat câteva cuvinte, am zâmbit și mi-am dat seama că unele povești e mai bine să rămână în trecut, acolo unde strălucesc cel mai frumos.
Ce m-a emoționat cel mai mult a fost să-mi dau seama că, deși timpul a trecut, în acea sală de reuniune am fost din nou adolescenți. Nu contează câți ani avem acum, câte riduri sau câte realizări bifate – în acele momente, eram tot noi, cei de atunci. Am râs de uniformele pe care le uram, de profesorii care păreau mai severi decât erau de fapt și de toate poznele făcute prin clasă.
Această întâlnire a fost o combinație perfectă de râsete și lacrimi. Au fost momente în care ne-am ținut burțile de râs (de data asta nu mai era vorba de abdomenele perfecte din tinerețe), dar și clipe în care ne-am amintit de colegii care nu mai sunt printre noi.
Am plecat de la reuniune cu un sentiment copleșitor de recunoștință și cu promisiunea de a nu mai lăsa să treacă alți 40 de ani până la următoarea revedere.
Trupa de la facultate
Întâlnirile anuale cu trupa de la facultate sunt mereu un prilej de bucurie, dar cea de anul acesta, la Herculane, a fost cu adevărat specială. Ne-am bucurat de o plimbare cu vaporul pe Dunăre, am râs, am dansat și am depănat amintiri din studenție până târziu în noapte. Atmosfera a fost extraordinară, plină de energie și voie bună. A fost încă o confirmare că aceste prietenii construite în facultate rămân vii și pline de viață. Abia aștept să vedem ce ne rezervă întâlnirea de anul viitor!”
Cu Cainele prin Romania
Cu câinele prin România – un mix de bucurii și provocări. Am început aventura în Făgăraș, unde am fost într-o tabără și, sincer, câinele nostru s-a simțit cel mai bine. Noi ne-am plimbat prin împrejurimi, iar el a avut parte de aer curat și libertat.
La Sibiu, lucrurile au fost la un alt nivel. Am găsit o cazare centrală, impecabilă, unde am fost bine primiți cu tot cu blănosul nostru. Se simte că orașul e mai deschis și prietenos cu iubitorii de animale.
La polul opus, Timișoara, unde frigul de afară era nimic pe lângă răceala cu care am fost primiți. Niciun acces cu câinele în cafenele – așa că am savurat ceaiuri imaginare pe bordură, cu respirația transformându-se în aburi artistici.
La Marea Neagră, fiind extrasezon, am găsit o casă închiriată unde am avut voie cu ea, iar la restaurante doar terasele ne-au fost accesibile – noroc că nu era caniculă!
Concluzia mea? România încă nu e complet pregătită să accepte câinii ca membri ai familiei. Dacă e mare, e „de curte”. Dacă e mic, e acceptat doar până la nivel de Bichon. Gândirea asta mă deranjează profund și e unul dintre motivele pentru care am pornit acest blog. Poate, cine știe, povestind experiențele noastre, schimbăm ceva!
Me, I and Myself
Un capitol dedicat exclusiv celei mai fascinante persoane pe care o cunosc: eu! În diverse ipostaze, de la ‘wow, ce bine arăt’ la ‘cum am ajuns aici?’. Nu e narcisism, ci doar o celebrare a momentelor în care am fost pur și simplu… eu.
Ah, și dacă observi că paharul e un accesoriu des întâlnit, nu-ți face griji – este doar o coincidență fericită. Fiecare pahar spune o poveste… sau cel puțin încearcă.
De prin lume adunate
Anul acesta ne-a purtat pașii prin locuri de poveste – de la eleganța barocă a mănăstirii Melk, la liniștea fermecătoare din Traunstein. În Germania, am făcut o achiziție memorabilă: un BMW roșu decapotabil, partenerul perfect pentru aventurile noastre! Oradea și Sibiu ne-au încântat cu farmecul lor arhitectural, iar la Marea Neagră, în Mangalia, am simțit din nou magia valurilor și a brizei sărate. Fiecare loc ne-a adus bucurii, momente de neuitat și povești de spus.
Iar când aventura se oprește, găsim mereu liniștea în micul nostru paradis. Serile romantice la lumina lumânărilor, în grădina noastră plină de viață, ne amintesc că acasă e locul unde inima e cu adevărat fericită. Aici, în colțul nostru de rai, totul e perfect!
Concluzia mea pentru 2024
Privind în urmă, pot spune că anul 2024 a fost unul relativ bun, cu suișuri și coborâșuri. Deși m-am confruntat cu probleme de sănătate la genunchi, care m-au ținut departe de dans – una dintre pasiunile mele –, am găsit bucurie în alte lucruri. A fost o experiență inedită să fiu ghid prin orașul meu, chiar și dintr-un cărucior cu rotile, pentru cumnatele mele.
Am avut parte de momente prețioase alături de familie și prieteni, dar și de câteva concedii care mi-au adus bucurie și relaxare. Totuși, anul a fost marcat și de tristețe, odată cu pierderea soacrei mele – un moment greu pentru toți cei dragi.
Cu toate acestea, aleg să privesc cu recunoștință spre tot ce mi-a oferit 2024. Chiar dacă a fost imperfect, îl consider un an bun, plin de lecții și amintiri valoroase.
2024 mi-a dovedit că cele mai frumoase momente nu vin din planuri mari, ci din clipe mici trăite alături de oamenii potriviți. A fost anul în care am învățat că fericirea nu are nevoie de decorațiuni speciale – poate fi găsită într-o ceașcă de cafea băută cu cineva drag sau într-un mesaj spontan care începe cu „Hei, ce mai faci?”.
Pentru prima dată în viață mea: în 2024 am fost într-o croazieră
În 2024 am fost prima dată în viață mea într-o croaziere, pe Marea Mediterana. Sentimentele sunt amestecate. A fost foarte frumos că seară ne-am culcat într-un oraș iar a două zi, ne-am trezit într-un alt oraș. Este un mod foarte plăcut de a vizită multe locuri mult mai comod decât cu mășînă. A fost o experiență inedită. Serile le-am petrecut prin, restaurante, baruri și pe punte, savurând aerul cald al noptiilor mediteraneene.
Ce nu mi-a plăcut, a fost îngrămădeală de pe vas. Din păcate a fost multă lume dar puțini oameni. Acolo mi-am dat seama că sunt bătrână, că pentru mine contează să se respecte anumite reguli iar educația încă mai joacă un rol important în viață mea. Manierele la masă pentru mine sunt de la sine înțeles dar am realizat că pentru mulți oameni acestea nu mai sunt o prioritate. Cu toate acestea, am reușit să mă bucur de experiență și să apreciez momentele speciale petrecute alături de grupul meu minunat.
Clubul Femeilor Unice din Arad mi-a demonstrat din nou cât de frumoasă poate fi compania unor persoane deosebite. Cu ele, fiecare călătorie devine o aventură plină de râsete, povești și momente memorabile. Energia pozitivă și prietenia sinceră ne-au făcut să simțim că suntem nu doar un grup, ci o adevărată familie. Alături de ele, am descoperit locuri noi, dar și bucuria de a împărtăși aceste experiențe unice.
Lecții importante învățate în 2024:
Anul 2024 mi-a oferit câteva lecții prețioase, care m-au ajutat să privesc viața dintr-o perspectivă mai matură și mai echilibrată. Am învățat să accept că dezamăgirile fac parte din drum și că, uneori, dacă o prietenie se rupe, poate că nu era menită să dureze. Nu trebuie să caut mereu greșeli doar la mine, ci să înțeleg că relațiile adevărate rezistă fără eforturi unilaterale.
Am realizat că viața merită trăită în prezent, fără să mă împovărez cu griji pentru ziua de mâine. Cel mai important este să am grijă de sănătatea mea, să ofer atenție și iubire celor mai apropiați mie: soțul meu și sufletele blânde ale animalelor noastre. Ei sunt cei care îmi aduc liniște și fericire. Restul – familia și prietenii – își au locul lor, însă am învățat să prioritizez ceea ce contează cu adevărat.
Viziunea mea pentru 2025
Viziunea mea pentru 2025 este una plină de lumină și speranță: îmi doresc pace, sănătate, călătorii care să mă îmbogățească sufletește, momente de fericire autentică, alături de cei dragi, și ca tot răul din 2024 să rămână acolo, lăsând loc unui an mai bun, plin de armonie și bucurii.
Obiective ale mele pentru 2025
- Să pornesc Blogul meu Dog in Harmony cu cel puțin 1 articol la 2 săptămâna
- Mișcare mai multă, calorii mai puține
- Mai multe excursii decât în 2024
Lasă un răspuns