Pico in foster
„Oh Doamne ce dulce ești! Hai vino aici. Lasă-mă să te iau în brațe. Sărăcuțul de ține, prin ce coșmar trebuie să fi trecut. Cu lăbuța asta bolnavă și precis tare dureroasă. Oh jee….Da nu arată deloc bine. Hai vino la mine, lasă-mă să te drăgălesc! Ce cățel frumos! Exact mărimea potrivită pentru doamna Maier. Ce se va bucură de tine! Dar prima dată o să locuieşti în foster până ce doamna Maier se hotărăște.”
Cine e femeia asta? De ce pune mâna pe mine? Nu o cunosc. Mă doare rana. Mi-e foame, vreau să plec. Unde e cartierul meu? Unde sunt aici? De ce e așa zgomotos? O șosea….. poate mă duce acasă!
„Așa să îți punem un ham de siguranță, să nu te scăpăm. Precis trebuie să faci pipi după așa un drum lung. Hai vino cu mine. Na hai vino, nu te trage înapoi. Mișcă-te puțin, nu te culca. Hai vino să te uşurezi! Și în afară de asta, miroși urat. Când ajungem acasă prima dată îți facem o baie.”
Urăsc apa! De când mă știu! Nu vreau lucrul ăsta strâmt pe mine…și ce e șnurul ăsta de care trag toți oamenii? Nu vreau să merg pe drumul ăsta pe care miros mulți câini și pe care nu-i cunosc. Din mesajele lor citesc: „Aici noi locuim!” Sunt în primejdie! Nu mi-e cunoscut locul! De ce pun oamenii încontinuu mâna pe mine? Mâncarea nu o cunosc, e periculos să o mănânc, ar putea fi o capcană. Sunt obosit, vreau să dorm, dar nu pot, nu sunt în siguranță aici! Ușa e încuiată, sunt închis, nu pot să ies afară decât cu hamul ăsta și nu mă pot ușura. .Ce mă fac?….. îmi trebuie tare. Fac în culcușul meu.
Mă duce pe brațe, nu vreau să umblu, afară stau doar culcat, e periculos, ceilalți câini…mă pândesc, nu-i vad dar îi miros. Sunt aici și nu mă vor în haita lor. Am doar trei picioare, nu mă cunosc pe aici, nu sunt de folos pentru ceilalți, nu știu nimic. Îmi trebuie siguranță, dar oamenii de aici mă pun doar în pericol.
„ Așa hai să faci cunoștință cu ceilalți câini, noii tăi prieteni! Acuma după baie miroși frumos, o să te bucuri în sfârșit să te joci cu ceilalți câini!”
Ei îmi spun să plec. Mă amenință că sunt mort dacă nu am grijă. Este teritoriul lor! Ei și oamenii lor sunt de mult acolo. Eu nu mai am nici o valoare, am doar trei picioare și sunt mic. Și în afară de asta nu mai sunt masculul feroce ce am fost. Ei își revendică totul. Apă, mâncarea chiar și culcușul meu. Ei vin la mine, mă împing, mă fixează.
Nu pot să plec, aici e un gard, oare o fi având vreo gaură? Oare pot săpa o groapă? De sărit nu pot, sunt prea mic. Trebuie să scap de aici.
Pico la doamna Maier
„Așa, doamna Maier, ia să ne uităm la comoara asta mică. Ce bine că v-ați hotărât așa de repede. Săracul, el chiar merită să fie ajutat, a suferit așa de mult și viață lui pe stradă a fost precis un chin pentru el. Ce bine că există oameni ca dumneavoastră, cu așa suflet bun și milos față de necuvântătoare.”
„Hai vino la mine, scumpule! Uite am un biscuite. Îl vrei? Atunci hai la mine și lasă-mă să pun mâna pe ține. Blana ta e așa de fină, nu te uita așa urât. Nu-ți fac nimic, hai vino, hai la mama! Îți pun numele Pico pentru că ești așa de mic.”
Nu vreau, nu pot, urăsc apropierea oamenilor, e o înșelăciune și o minciună. Nu am încredere în tine, în nici un om nu mai am încredere! Unde e bunicuța mea cu batic? Unde e cartierul meu? Mi-e dor de ortacii mei hoinari, chiar și de cei care nu mă plăceau mi-e dor. Cel puțin din calea lor mă puteam feri, puteam să miros pe unde au trecut și eu să aleg alt drum.
„Este foarte speriat! Cine știe ce au făcut cu el acolo în ţara lui. Precis l-au chinuit. Îi lipsește un picior, precis i l-au amputat cu toporul. Sărăcuțul de el. Deja e la mine de câteva zile și nu se mai ușurează în casă. La început așa făcea, în casă. Plimbările încă nu funcționează, nu vrea să umble afară. Precis trebuie să se mai obișnuiască că are doar 3 picioare. Astăzi merg cu el în parcul de câini. Acolo poate să țopăie și să-și găsească prieteni noi. Câinii au nevoie de contact cu alți câini și tocmai pentru maidanzi este important deoarece în ţara lor au trăit doar în haită.
De mâncat, a început să mănânce. Noaptea! Din mâna nu ia nimic. Dar trebuie să primească recompense din mâna, cum să-l învăț altfel comenzile? În lesă nu știe să meargă, încearcă tot timpul să se elibereze. Cu hamul de siguranță nu s-a acomodat dar de acuma nu îl mai dau jos că mă mârâie de câte ori vreau să îl pun înapoi. Mârâie tare mult. Mi se pare cam nerecunoscător, ca să fiu siceră. Este un câine mai complicat dar precis se va schimba în bine, în curând, când o să-și dea seama cât de mult fac pentru el.”
Ea mă hrănește ca bunicuța de acasă, aceia cu batic. Dar ea pune mâna pe mine, îmi pune hamul. Mă trage de lesă afară, în fața ușii. Mie mi-e frică. Sunt zgomote ce nu le cunosc. Ea nu face nimic împotriva lor, nu vede că mie mi-e frică . Trebuie să am grijă singur de mine, așa ca mai de mult. Mâncarea nu mi-o place, îmi iau noaptra pâine de pe masă. A două zi dimineața ea mă ceartă. Eu am crezut că o pune acolo special pentru mine. Totuși nu e chiar la fel cu bunicuța mea cu batic. În casă e cumva bine dacă n-ar veni așa mulți oameni pe care nu-i cunosc, vor să mă vadă, vor să mă atingă. Dar încă o dată nu mai cad în capcană. Vreau să plec de aici, afară sunt tot timpul în pericol. Doamna nu vede pericolul, nu simte mirosul celorlalți câini necunoscuți, periculoși. Eu trebuie să-mi port singur de grijă.
Fuga lui Pico
„Unde s-o fi dus? De aici nu putea ieși. Sau? Totul este împrejmuit! L-a văzut cineva? Doar nu s-a putut pulveriza în aer! O Doamne am venit cu el extra în parcul de câini, să se poată juca liber cu alți câini și el nu are altceva mai bun de făcut, decât să dispară. Oare de ce e parcul asta așa de mare, undeva trebuie să fie pitit. Ajutați-mă să-l caut!”
„Pico a scăpat din parcul de câini-cine l-a văzut pe PICO? Poartă un ham de siguranță dar fără lesă. Este foarte prietenos!”
Am găsit o gaură în gard. Am vrut să plec. Ceilalți câini mi-au spus că este pădurea lor. Nu-mi plac câinii necunoscuți. Mă mișc repede cu trei picioare. Mă ascund, ei mă caută. Nu mă vor găși. Voi fugi înapoi acasă Voi fugi așa de mult până îmi voi regăși cartierul meu, trebuie să fie pe aici. Îl voi caută, îl voi găși pentru că acolo mă cunosc și mă simt în siguranță.
„ Nu încercați să-l prindeți! Așa îl veți goni tot mai departe. Am chemar ajutor profesional. Îl căutăm cu câini de urmă. Anunțați dacă îl vedeți!”
Să mă ascund, nu-mi ajută. Mi-e foame. Caut prin coșuri de gunoi și merg pe șosea. Așa reușesc să înaintez și voi fi în curând la bunicuța mea cu batic.
„Locuri cu mâncare -s-au pus- aveți grijă de proprii câini să nu mănânce ei mâncarea pusă pentru Pico!
A fost văzut 15 km mai la nord. Fuge tot mai departe înspre nord! Anunțați-ne dacă-l vedeți! Cine ne poate sa ajute cu distribuirea unor afișe de căutare? Va rog nu încercați să-l prindeți singuri. Trebuie să-l momim într-un loc cu mâncare și acolo să-l prindem.”
Gunoi găsesc doar la oameni. Nu pot să-i ocolesc de tot. Dar ziua e prea multă agitație. Trebuie să găsesc cumva un pic de mâncare. Și sunt tare obosit. Nu mai pot sa stau treaz să veghez. Unde pot să fiu în siguranță? Mă vânează, știu am văzut. Au și câini de vânătoare.
„Azi noapte a dormit pe lângă o casă dar când a fost descoperit a fugit. Cel puțîn știm acum unde este. Va rog nu încercați să-l prindeți, doar anunțați dacă-l vedeți.”
M-am odihnit, aud șoseaua, trebuie să ajung pe șosea, de acolo ajung acasă! O aud, o găsesc!
„Atenție! către toți conducătorii auto: pe autobanda A15 fuge un câine fără stăpân, pare rănit că aleargă doar în trei picioare.”
…….
„Din păcate Pico nu a reușit! Fosterul a fost informat!”
Povestea câinelui Pico I o puteti citi aici
Povestea câinelui Pico II o puteti citi aici
Lasă un răspuns